Echinocțiul de toamna are loc, în fiecare an, de obicei pe 22 sau 23 septembrie. În secolul 21 cel mai devreme echinocțiul va fi pe 21 septembrie 2096 iar cel mai târziu pe a fost pe 23 septembrie 2003.
La începutul ultimei decade a lunii septembrie atenția ne este îndreptată spre momentul în care pășim în toamna astronomica. Acesta este momentul echinocțiului de toamnă, când longitudinea astronomică a Soarelui atinge valoarea de 180°.
Echinocțiul de toamnă reprezintă debutul acestui anotimp din punct de vedere astronomic. Începând cu această dată, durata zilelor va continua să scadă, iar cea a nopților să crească, până la data de 21/22 decembrie, când va avea loc momentul solstițiului de iarnă.
Echinocțiul de toamnă are loc când Soarele traversează ecuatorul din emisfera nordică în cea sudică. În emisfera nordică, echinocțiul de toamnă are loc în momentul în care longitudinea aparentă a Soarelui este de 180 grade. În această zi, în emisfera australă începe primăvara.
De la un an la altul, fenomenul nu se produce la aceeași dată, deoarece anul calendaristic nu este egal cu cel tropic. De cand a fost alcătuit calendarul gregorian (1582) echinocțiul de toamnă a căzut la 21, 22, 23 sau 24 septembrie, mai des însă la 22 sau 23 septembrie.
Punctul echinocțiului de toamnă, numit și "punct autumnal", se află pe sfera cerească la intersecția eclipticii (ce reprezintă proiecția pe sfera cerească a planului orbitei Pământului) cu ecuatorul ceresc, pe care Soarele îl traversează la această dată, trecând din emisfera nordică a sferei cerești în cea sudică.
Aflându-se deci la această dată în dreptul ecuatorului ceresc, Soarele va răsări și va apune chiar în punctele cardinale est și vest, durata zilelor fiind astfel egală, indiferent de latitudine, cu cea a nopților. Singurele excepții le întâlnim în regiunile polare, în zona polului nord incepând lunga noapte polară, iar în cea a polului sud Soarele ivindu-se deasupra orizontului, timp de 6 luni, până la momentul echinocțiului de primăvară.
La latitudinile țării noastre, în aceste zile Soarele va culmina la amiază la o inaltime medie de 45°, ceea ce reprezintă jumătatea distanței unghiulare dintre zenit și orizont.
Sursă foto: CC BY-SA 2.0, Link